Corul EVLOGHIA – Hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil la biserica din satul Goruna, Prahova

Corul EVLOGHIA – Hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil la biserica din satul Goruna, Prahova

Mai marilor Voievozi ai Oştilor cereşti, rugămu-vă pe voi noi, nevrednicii; cu rugăciunile voastre să ne acoperiţi pe noi, cu acoperământul aripilor slavei voastre celei netrupeşti păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: izbăviţi-ne din nevoi, ca nişte mai mari peste cetele puterilor celor de sus.

Astăzi 08.10.2017, corul EVLOGHIA, a fost invitat să dea răspunsurile la slujbele oficiate cu ocazia hramului bisericii, din satul Goruna, județul Prahova.

 Alături de preoții și credincioșii care au participat la slujbă, membrii corului au împlinit porunca Sfinților Părinți, de a prăznui cu bună cinstire Soborul Cetelor cerești.

De aceea, în a opta zi a lunii noiembrie, care este a nouă după lună martie, când a fost creată lumea, Sfânta noastră Biserică luptătoare, căreia îi trebuie ajutor, prăznuieşte cu cântări minunate soborul celor nouă cete ale sfinţilor îngeri, căci toate aceste cete îngereşti se vor aduna în ziua cea înfricoşată a judecăţii Domnului, care se socoteşte de dumnezeieştii învăţători ai Bisericii, ziua a opta:

după veacul acesta, va veni Fiul Omului, Judecătorul cel drept, întru slava Sa şi toţi sfinţii Îngeri cu Dânsul, precum Domnul singur a zis în Evanghelia Sa: Şi va trimite pe îngerii Săi cu glas de trâmbita şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, adică de la răsărit, de la apus, de la miazăzi şi de la miazănoapte.

Să zicem și noi ca Arhanghelul Mihail, care în vremea căderii satanei,  a strigat cu mare glas:

Să luăm aminte! Să stăm bine, să stăm cu frică înaintea Celui ce ne-a făcut pe noi şi să nu cugetăm cele potrivnice lui Dumnezeu. Să luăm aminte ce au pătimit cei ce erau împreună cu noi zidiţi şi cum se împărtăşeau cu noi din dumnezeiasca lumină. Să luăm aminte cum, îndată, din lumină s-au prefăcut în întuneric pentru mândria lor şi din înălţime au fost aruncaţi jos în adânc. Să luăm aminte, cum a căzut din cer luceafărul cel ce răsărea dimineaţa şi s-a sfărâmat pe pământ.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *