Petrache Lupu este legat întru toate de Maglavit. Cine a auzit de Maglavit a auzit cu siguranţă şi de Petrache Lupu, iar acela care a auzit de Petrache Lupu a auzit şi de Maglavit. Povestea de la Maglavit o cred mulţi. Foarte pe scurt, aceasta este urmatoarea: era zi de vineri, 31 mai 1935, când Petre Lupu (17 ani) era pe câmp, cu oile.

El avea anumite deficienţe înca din naştere, mai ales în ceea ce priveşte vorbitul. Acesta L-ar fi văzut pe Dumnezeu, ca un “moş”, lângă o salcie. I-a spus ciobanului că oamenii trebuie să se pocăiască, şi că el trebuie să transmită mesajul preotului din sat. Viziunea s-a repetat timp de trei ori, în trei vineri consecutive. Din acel moment, viaţa ciobanului şi a comunei avea să fie alta. Mii de oameni au venit în pelerinaj la Maglavit. Ologii aruncau cârjele, orbii îşi recăpătau vederea, iar muţii începeau să vorbească.

Petrache Lupu a trait intre 14 octombrie 1907 si 14 decembrie 1994. Petrache Lupu a trait aproape 90 de ani. Se spune ca pe vremea comunistilor ar fi fost saltat de multe ori. Fostul cioban a fost privit de oameni ca un trimis al Domnului. Desi Biserica Ortodoxa a ramas circumspecta cu privire la povestea lui Petrache, Satenii au reusit sa construiasca o manastire pe locul unde Petrache ar fi avut viziunile.

 
Petrache Lupu si Minunea de la Maglavit
Comuna Maglavit e situata in Oltenia, intre Calafat si Cetate, in dreptul cotiturei pe care o face Dunarea inainte de a se indrepta spre Calafat. Comuna are peste 5.000 de suflete si e situata la vreo 4 kilometri de malul Dunarii. Intre fluviu si Maglavit e lunca, teren inundabil, acoperit cu nisip si padure tanara de salcami, care au fost taiati ramanand buturugile si lastari.

In anul 1907, la 14 octombrie se naste Petre, fiul lui Gheorghe Preda Lupu, locuitor sarac din Maglavit. De mic ramanand fara tata, a trait nenorocit langa o mama care il iubea putin. In urma unei boli, varsatul, ramase surd si mut, si traia ascultator si bland in casa unui tata vitreg, plin de rautate, care ii dadea, cu multa parere de rau, o bucata de mamaliga. Cand s-a facut ceva mai mare muncea la plugarie alaturi de tatal sau vitreg; mai tarziu, pus sa pazeasca vitele satenilor, simbria ce o lua intra tot in chimirul acestuia. Vitele insa au fost mai blande cu bietul Petrache caci il fa­ceau sa uite rautatea oamenilor, de aceia el le iubea mult. Cand vedea pe cineva ca da in o vita, i se umpleau ochii de lacrami si dupa ce proprietarul ei isi potolea furia, Petrache se ducea si mangaia locul lovit de biciu sau de ciomag.

Mai in urma si-a facut o stana pentru oile satenilor si si-a injghebat o mica gospodarie. S-a casatorit cu o femeie saraca dar intelegatoare si gospodina. Au impreuna un copil. Petrache Lupu este un om cinstit cum rar se mai ga­seste altul. Cand uneori in turma lui intra o oaie straina nu are astampar pana ce nu da de pagubas. Inapoiaza banii gasiti si sileste pe altii sa faca la fel. Astfel cand a gasit zece mii de lei (bani mari la acea vreme) i-a dus stapanului. Iarna, tatal sau vitreg, ca sa se incalzeasca, fura crucile din cimitir, si facea foc cu ele. Petrache plangea si tremura de mahnire, departe de foc, sa nu-l ajunga caldura si nici lumina lemnului mortilor. Cand au dormit cu totii, a luat crucile si le-a dus in cimitir, infigandu-le la fiecare din mormintele de unde fusesera luate.

“De ce iei umbra mortilor, taticule? Lasa crucile acolo, saracii, sa le tina umbra!” zicea Petrache Lupu. Cinstit si credincios ajunsese Petrache Lupu la varsta de 29 ani. Fusese reformat din armata pentru “debilitate mintala” si greutate in vorbire. In ziua de 31 mai 1935, era intr-o vineri, trecand Petrache Lupu in dreptul a trei buturugi din padure, i-a iesit in cale “un mos” cu barba alba si lunga pana la brau, mustati foarte lungi si impreunate cu barba. In loc de imbra­caminte avea peste tot numai par alb ca matasea, care ii acoperea corpul pana jos la degetele picioarelor, ca un fel de sarica ciobaneasca. Sta in aer, la vreo doua palme de pamant. De la el venea un miros asa de frumos cum nu se intalneste la nici o floare de camp sau gradina – ceva care aduce cu mirosul de smirna. Mosul i-a spus: “Nu-ti fie frica. Sa te duci sa spui la lume, la parintele, la primarie si la bise­rica, ca daca oamenii nu se potolesc, daca nu tin sarbatorile, daca nu se lasa de rele si daca nu vin la biserica, atunci, foc, atunci le rup muncile.”

Dupa aceste cuvinte, Mosul s-a inaltat intr-un nor pa­trat si luminos. Cand a ajuns Petrache Lupu la stana, n-a spus la nimeni nimic, ca sa nu fie luat in ras. A doua vineri, (7 iunie) i-a iesit in acelasi loc Mosul, care i-a zis: “De ce n-ai spus la lume ce ti-am zis?” Petrache i-a raspuns: “Am uitat” si s-a inchinat, apoi a adaugat: “Doamne iarta-ma, ca am sa spui!” “Bine, te iert, dar sa spui la lume tot ce ti-am poruncit.” Apoi Mosul a disparut ca si intaia data. Petrache Lupu s-a inchinat, insa ajungand la tarla si de data aceasta n-a spus la nimeni nimic, frica ca lumea va rade de el fiind mai puternica decat porunca “Mosului”.

A treia vineri (14 iunie), in acelas loc ca si datile pre­cedente, l-a oprit iarasi Mosul zicandu-i: “De ce n-ai spus la lume ce ti-am spus intaia si a doua oara?” Petrache i-a raspuns si de data aceasta: “Am uitat.” Mosul, cu glas gros si tare, i-a zis: “Nu te mai iert.” Totusi dupa ce Petrache i-a cerut iertare, fagaduindu-i ca de data aceasta ii va indeplini porunca, Mosul a cuvantat iarasi: “Sa spui la lumea cu care te intalnesti ca daca nu se potoleste, daca nu tin sarbatorile, daca mai fac rele, daca nu vin la biserica sa se roage, daca nu se apropie, atunci foc, atunci le rup muncile.” Petrache Lupu i-a zis: “Stai, sa ma duc intai la oi.” Mosu i-a ras­puns: “Haide ca merg si eu.” Petrache Lupu i-a zis: “Hai Mosule!” Au plecat amandoi spre stana. Mosul mergea, insa prin aer, la doua palme de pamant. Ajuns la stana Petrache Lupu a trecut sa mulga oile. Mosul, care statea langa el, ii spunea mereu: “Sa te duci chiar acum in sat si sa spui la lume.”

La stana se mai gaseau atunci Sonita Savescu din Maglavit si alt cioban mai mic, Florea Pavel, care au auzit cum vorbea Petra­che cu “Mosul” pe care insa nu-l vedeau, nici nu-l auzeau si l-au intrebat pe Petrache cu cine vorbeste. Petrache, cand voia sa le respunda, ii venea ameteala si nu putea scoate o vorba. Dupa ce si-a aranjat treburile la stana, a plecat spre sat, intovarasit de Mos. Dupa vreo 50-60 metri de drum, Mosul i-a spus: “Am sa mai vin o data, dupa ce tu vei fi spus la lume si sa vad ce o sa faca lumea. Am sa-ti port de grija.” Petrache s-a inchinat, iar Mosul i-a mai spus cu glas gros: “Sa te duci, auzi?” Petrache mai spune ca i-a mai lasat o vorba mare, dar pe care n-are voie s-o spuna nimanui, pana ce Mosul nu vine iarasi. Si Mosul s-a vazut inaltat tot intr-un nor patrat si luminos.

A doua zi, sambata, Petrache Lupu a fost desteptat din somn de o putere care il impingea sa mearga in sat. Pe la 10 dimineata, a inceput sa povesteasca cele petrecute nevestii sale si la toti cu care se intalnea in drum, precum si preotului Bobin, pe care l-a gasit acasa, la primarie. Au venit apoi ziaristii si functionari de la politia din Calafat. Duminica, la biserica, pe la sfarsitul predicii, cum Pe­trache sedea cu capul in jos a simtit ca cineva nevazut l-a apucat de barbie si i-a ridicat capul in sus. Atunci a vazut in altar, plutind prin aer, pe acelasi “Mos”, care i-a facut semnul crucei, al binecuvantarii adica.

De aci inainte personalitatea lui Petrache Lupu se schimba. In cursul saptamanii indemna lumea sa vina la bi­serica si sa se roage lui Dumnezeu pentru iertare. Sa nu munceasca in zilele de sarbatori si toate celelalte porun­ci ale Mosului: sa nu mai minta, sa nu dusmaneasca, sa nu fure, sa nu curveasca, sa-si respecte parintii si pe cei batrani, sa posteasca posturile, femeile sa nu mai avorte­ze.

Petrache Lupu predicand multimilor

In ziua de 7 iulie a avut o noua aratare anume o stea luminoasa si mare tot la locui aratarii, iar ca la un stat de om deasupra lui, a vazut pe acelasi “Mos”, care i-a fagaduit ca toamna aceasta sau alta, daca lumea se va pocai, va face cu aceasta stea semnul crucii, in fata lui Petrache si a oamenilor daca lumea se va pocai, Mosul va lasa aceasta stea in jos. Atunci Petrache sa spuna lumii sa puna mana pe ea. Ea insa se va ridica in sus si nu o vor putea prinde; va mai face semnul acesta inca de doua ori. Dupa aceasta ciobanul va anunta lumea ca va incepe prapadul.

Duminica, 14 iulie, la slujba bisericeasca facuta de 7-8 preoti, din parohiile vecine si de preotul Nicolae Bobin din Maglavit, a venit lume si din alte sate, vreo 2-3000 oameni. Apoi s-a facut o procesiune la locul cu vedenia. Acolo erau adunati peste 10.000 oameni, dupa aprecierea sus-numitului preot. In timpul slujbei Petrache Lupu a vazut plutind asupra lumii acelasi Mos. S-au colectat de cioban 7.000 lei ce s-au depus la Casa de Economie pentru a se cumpara doua troite si a se zidi fantana ciobanului in ciment. La cati­va pasi departare de stana se afla o fantana primitiva sapata de Petrache.

In locurile acestea foarte multi ciobani au in­cercat zadarnic sa dea de apa, numai Petrache Lupu a avut mai mult noroc. Satenii cred ca e p fantana facatoare de minuni. In apropierea unei tufe Petre a infipt o cruce de brad pe care o mana nedibace a insemnat urmatoarele: “Petre G. Lupu ciobanul care s-a intalnit cu Mosu – Sa inchine, sa pupe”. Alaturi de cruce Petre a ridicat un adapost, in mijlocul caruia are grija sa aprinda lumanari si tamaie. Increderea lui Petre in oameni este foarte mare, incat banii, care i-a ca­patat de la pelerini pentru ridicarea unui altar care sa arate locul unde Dumnezeu a vorbit prin el oamenilor, ii lasa langa cruce si nimeni nu se atinge de ei.

Lumea vine aici, aprinde lumanari si se roaga. La in­ceput unii, necredinciosi, cereau ca ciobanul sa fie arestat, iar credinciosii care veneau sa aprinda lumanari, tamaie, candele sa fie indepartati. Prin interventia Domnului senator Valareanu si a altora, ciobanul a fost lasat nestingherit. Autoritatea morala a ciobanului e foarte mare. El e numit “preasfantul”, rugaciunile le face el, lumea se inchina si il roaga pe el sa intervina la “Mosul”. Ciobanul nu primeste bani pentru sine.

Preotul satului se ocupa cu mersul incasarilor intr-o lada, seara se face numaratoarea de catre delegatia comi­tetului instituit pentru ridicarea unei biserici. Ciobanul pune si el iscalitura, fiindca a invatat sa iscaleasca. Unii pelerini “cei buni la Dumnezeu”, printre care sunt si multe persoane culte, vad in jurul ciobanului predicator un nimb luminos in care se disting figuri sfinte.

Ciobanul, suit pe o estrada, langa o mare cruce, ri­dicata cu cheltuiala Domnului Dr. Albu, medic al sanatoriului cu acelasi nume din Craiova, vorbeste oamenilor. Aceasta es­trada e situata in camp liber. Inspre apus de aceasta cruce, in mijlocul padurii, se gaseste locul sfant, cu cele trei buturugi, unde s-a aratat Dumnezeu. Cei care au ascultat predica vin si se aseaza pe locul acesta, sarutand pamantul si buturugile si se ung cu seva ce curge in picaturi din cativa plopi bubosi, din cauza unor paraziti care au patruns prin coaje in canalele sevei.

Aci zac, pe nisip, sutele de infirmi, incurabili si necajiti, care asteapta mila lui Dumnezeu. Administratia a luat masuri ca pelerinii sa nu sada in comuna. In schimb, situatia regiunii vizitate de pelerini era, in vara anului 1935, cand am vizitat Maglavitul, destul de serioasa din cauza enormei aglomeratii de oameni, lipsiti de cele mai elementare masuri de igiena. Administratia a luat insa masuri si in aceasta privinta construind latrine (bai), arzand gunoaiele, etc. Apa de baut se ia din patru fantani construite de curand si din izvoarele ce ies din poalele luncii Maglavit. Totusi, din cauza aglomeratiei, fanta­nile sunt asaltate de oameni care isi introduc in galeti sticle­le, canile si toate cioburile. Pentru a se evita aceasta, s-au adaptat pompe la aceste fantani.

Treptat situatia sanitara s-a ameliorat, doi medici si cinci agenti sanitari au lucrat in acest sens. Din ordinile Domnului Dr. Viorel Popescu, inspector sanitar, s-au construit latrine, o baraca dispensar si infirme­rie, o statie de bai si deparazitare. Pelerinii se culca pe pamant, in aer liber. Langa orbi, paraliticii, bolnavi cu cancer, cu fistule tuberculoase, ulcere varicoase. Este impresionanta staruinta acestor nenorociti de a sta cat mai aproape de locul unde a aparut vedenia.

Florentin Dorobantu

Partea a II a intr-un articol viitor…

Tags: maglavit, petrache lupu