Petrache Lupu, cu bunul lui simt, a inteles dispozitiile administrative care cer ca orice pelerin sa nu stea mai mult de trei zile in localitate. El argumenteaza astfel: daca “Mosul” nu i-a vindecat in cateva zile, e semn ca bolnavul are pacate multe si trebuie sa plece. Numarul pelerinilor se ridica in timpul verii la 20.000 pe zi, iar la inceputul lui septembrie 1935, intr-o sambata, cu ocazia venirii Episcopului, numarul s-a ridicat chiar la 50.000. La aceasta data banii lasati depasisera un milion de lei (enorm la acea vreme). Pelerinii au tendinta a lasa pe seama preotilor bisericii colectarea banilor, etc. si ei se incred absolut in omul simplu dar desinteresat care e ciobanul. La inceputul lui noiembrie, vinerea, pelerinii erau abia 2-3000.
Petrache Lupu spune singur ca a fost reformat din armata dupa un tratament contondent, fara rezultat, caci era banuit ca simuleaza prostia si mutismul. De fapt, el nu a fost mut ci cepeleag si cu un vocabular redus. Aceste defecte ale vorbirei s-au ameliorat mult prin faptul ca vorbeste zilnic poporului credincios. S-a publicat intr-un ziar din Bucuresti, foaia matricola a lui Petrache Lupu. Credem ca reproducerea ei astfel cum e intocmita in registrul Cercului de recrutare Craiova, poate interesa:
“Nr. matricol 13830 – Ctg. 1929. Cerc. Recrut. – Craiova. Corp. – Rgt. 31 Inf. Calafat. Nationalitatea – roman. Religia – ortodox. Nascut in anul – 1907. Luna – Octombrie. Ziua- 14. In comuna – Maglavit. Plasa – Calafat. Judetul – Dolj. Fiul lui Dinu Gheorghe si a lui Florica. Talia – 162/83. Parul – castaniu. Ochii – caprii. Nasul – potrivit. Barbia – potrivita. Fata – smeada. Sprancenele – castanii. Fruntea – potrivita. Gura – potrivita. Semne particulare n-are. Mutatii: 20.11.1929 – Prezent fara reclamatie. Admis, bun pentru infanterie. La vizita medicala amanat: Otita medie supurata. 19.11.1930 – Amanat a doua oara. Debilitate mintala. 10.11.1931 – Lasat la vatra fiind dispensat medical. Clasat “Impropriu serviciului militar, pentru surdo-mutism provenit din sifilis ereditar.” La corp. Art. 74 legea Recrutarii. Ordin de zi Nr. 176/931, Rgt. 31 Inf.”
Din cercetarile mai amanuntite ce am facut la Craiova rezulta ca Petrache Lupu a fost dispensat medical la 10 11. 1931, dupa o scurta internare in Spitalul militara Corpului I de armata, unde la aceasta data sosesc pentru stabilirea pozitiei militare sute de bolnavi, care urmeaza sa fie examinati de specialistul respectiv, li se fac probele de laborator si apoi cu diagnosticul stabilit sunt prezentati d-lui general medic Vasilescu August pentru a-i vedea si a da ultima hotarare.
Pentru Petrache Lupu diagnosticul a fost: “otita medie supurata bilateral cu perforatia larga a ambelor timpane, usoara idiotie”, iar in foaia de observatie nu este trecut decat examenul local, clinic al urechilor. Nu se mai gaseste in acea foaie nimic asupra antecedentelor sale heredo-colaterale sau asupra vreunui examen care sa sustina diagnosticul de usoara idiotie. N-am putut afla cine a pus in foaia matricola diagnosticul de sifilis hereditar. Daca Petrache Lupu ar fi prezentat ceva in aceasta directie n-ar fi scapat medicilor de la Spitalul Militar din Craiova. E vorba deci de o eroare.
Azi e intr-o continua iritatie din cauza ca lumea ii cere sa vorbeasca si sa se roage mereu pentru vindecarea miilor de bolnavi. Se spune ca anterior vedeniei si chiar la inceputul pelerinajului Petrache Lupu vorbea calm, greoi. Azi a devenit vorbaret. Procedeul lui pentru incercarea vindecarilor e urmatorul: El afirma ca nu e nici sfant, nici doctor, dar, dupa ce asculta pasurile celor ce vin la el, invita lumea din jurul lui sa se roage cu el lui Dumnezeu. Fraza intrebuintata este: “Doamne ajuta pe cei orbi sa vada, pe surzi sa auda, pe cei muti sa vorbeasca etc”. Apoi se inchina si face numeroase cruci.
Dupa domnul dr. Viorel Popescu, inspector sanitar, gesturile ciobanului nu sunt nici de binecuvantare, nici de implorare, ci gesturi dezordonate, neadecvate la vorbire. Cand i se comunica cum ca bolnavul nu s-a vindecat, el raspunde: “Ce sa-ti fac, ai pacate grele, roaga-te la “Mosul”, du-te la locul vedeniei si roaga-te; asteapta!”. Se cere sa binecuvanteze obiecte ca batiste, camasi, etc, sa atinga bolnavi. El refuza intai sa binecuvanteze, zicand ca nu e sfant dar, la insistentele pelerinilor, atinge lucrurile si bolnavii. Pune mana pe orice bolnav, pe orice bubos, fara nici o frica, caci, zice el, “Mosul” i-a dat curaj. Aceasta munca totusi il enerveaza, se da jos de pe estrada, dar lumea se tine dupa el, il atinge cu maimile, il roaga sa vina la locul vedeniilor, sa vindece pe cei netransportabili. In cele din urma, nu mai aparea pe locul viziunei decat de doua ori pe zi, dimineata la ora 11, si dupa-amiaza la ora 15.
Sub influenta lui Petrache Lupu locuitorii din satele vecine duc o viata mai morala. Nu se mai mananca decat rar carne, nu se mai intampla furturi, batai. Medicul legist al judetului Dolj comunica faptul ca de la 1 iunie pana la inceputul lui septembrie 1935 n-a mai avut nici un caz de medicina legala. La biserica totusi nici acum nu prea se duce lumea; se aduc de poporeni acuzatii grele preotilor de sat. Un fapt e sigur: orice lucru pierdut pe campul pelerinajului e adus la cioban, care, intreband multimea, il restituie pagubasului.
Pelerinii vin din toate partile tarii, intrebuintand toate mijloacele de locomotiune. Se organizeaza trenuri complete. Vin chiar familii evreiesti. Sunt oameni care vin pe jos de la mari departari, considerand drumul istovitor ca un ispasitor de pacate. Ajung la Maglavit, dupa zile si nopti de drum, flamanzi si istoviti – dar cu cata fericire in suflet! Numarul bolnavilor vindecati sau ameliorati nu se poate stabili. Episcopul Bartolomeu al Ramnicului a venit insusi sa se roage pe locul vedeniilor din Maglavit. Cu aceasta ocazie, sambata, 14 septembrie 1935, Petrache Lupu a asistat la slujba religioasa de la biserica din sat, iar la ora 09.00, in fruntea unei imense procesiuni, intre preotime si jandarmi, care il apara de asaltul multimii, a pornit pe drumul de curand taiat prin padure pana la tarla din marginea Dunarii.
De-a lungul soselii, cateva zeci de mii de oameni se inchinau insirati pe doua randuri. Mii de barbati si femei ii asteptau in genunchi trecerea. Petrache nu le facea nici un semn, nu le spunea nici o vorba. Mergea drept, si se lasa atins, ca in vis, de cate o mana scapata printre jandarmi. Era obiectul unei continue adoratii mistice, care, la schilozi si bolnavi, ia forme de delir. Nimeni n-are o umbra de indoiala. Mataniile si ingenuncherile nu iau sfarsit decat la ora 09.30, cand cortegiul ajunge langa vechea tarla. Acolo episcopul Vartolomeu asteapta, in mijlocul unui sobor de 20 preoti, sosirea ciobanului.
Se ridicase pe locul acela o estrada inalta strajuita de noua cruci imense inconjurate de verdeata. Lumea in jurul ei formeaza o mare de capete. Unii ziaristi pretindeau ca ar fi fost o suta de mii. Altii vorbesc de 60-70.000. Drept este ca in acea vineri, pana la innoptat, au tot venit convoaie de carute pline cu pelerini din toate unghiurile tarii, din Transilvania, din Banat, chiar de departe din Maramures, si trenurile obisnuite nu mai puteau incarca pe toti calatorii. De la Bucuresti si de la Craiova s-au format trei trenuri speciale cu cate 20-25 vagoane, care au descarcat in statia Maglavit circa 30.000 de insi.
Pelerinaj la Maglavit
La ora 11.00, Episcopul, preotii si Petrache coboara estrada si in fruntea unui cortegiu se indreapta spre locul unde a fost hotarata cladirea noii biserici. Acolo, dupa o noua slujba divina, Petrache pune piatra de temelie a viitoarei biserici. Intr-un interviu dat “Universului” din 15 septembrie 1935, IPS Patriarh Dr. Miron Cristea arata inalta valoare a indemnurilor ciobanului: “Pocaiti-va; indreptati-va, feriti-va de rele; mergeti la Sfanta Biserica si va rugati si impliniti poruncile invatate de ea.”
Ca specimene de vindecari am citit in ziare multe, asupra autenticitatii lor nu ma pot pronunta, deoarece acesti pacienti n-au fost examinati de un neurologist care sa constate natura bolii si daca vindecarea a fost instantanee, prin urmare miraculoasa, sau daca, din contra, aceste vindecari intra in domeniul fenomenelor cunoscute, cum as crede.
La “buturugi” se gasea o intreaga serie de bolnavi vindecati la Maglavit. Cu acest prilej, printre multimea de suferinzi era Alexe Stroe Militam, fost primar in Satulung, care este orb de 5 ani. Venise sa se roage si el cu credinta, pentru sanatate. Cu lacrami in ochii limpezi dar fara vedere, Militam a povestit unui ziarist despre urmatoarele cazuri de vindecare intamplate in ultima saptamana:
Radu Manolescu din lunca jud. Braila, in etate de 54 ani, a venit cu mana si piciorul drept paralizate. Dupa o sedere de 7 zile la “buturugi” a plecat vindecat. Costica Trandafir din Coreseni jud. Ialomita, mut si surd de 17 ani, dormind o noapte la “buturuga mare” a inceput sa vorbeasca perfect. Domnisoara Elena Constantinescu, din Constanta, bolnava de epilepsie de 7 ani, stand doua saptamani la “buturugi” s-a facut sanatoasa. Ion Negrila, dintr-o comuna din jud. Arges, de 71 ani, avand paralizate mana si piciorul stang, a stat 3 saptamani la locul sfant si s-a vindecat.
In ceea ce priveste cazul de vindecare al medicului capitan Radulescu, care isi pierduse vederea in urma unui accident de automobil, Viorel Popescu imi comunica urmatoarele amanunte culese de la sora capitanului Radulescu. Specialistii din Bucuresti si Berlin n-au putut sa-l vindece. Era pe punctul de a fi reformat. La Viena un specialist ii spusese sa aiba rabdare caci, probabil, se va vindeca. Disperat, s-a dus la Maglavit unde a stat trei zile. Dupa aceea, sora sa, care era farmacista, se pomeneste cu el vesel si ii comunica revenirea in parte a vederii. Ea necrezand, capitanul ii descrie modul cum e imbracata, i-a citit ora pe ceasul din farmacie.
Ramasitele pamantesti ale lui Petrache Lupu, ciobanul despre care se spune ca ar fi vorbit cu Dumnezeu, au fost dezgropate recent din cimitirul din satul Maglavit si mutate in Manastirea Maglavit, asa cum si-a dorit, in timpul vietii, Petrache Lupu. Asa au vrut si miile de credinciosi, care au pornit deja in pelerinaj la mormantul lui. Si acum plang oamenii cand isi amintesc povestea.
Biserica este circumspectă
Mulţi se îndreptau, se lăsau de păcate, dar veneau şi foarte mulţi bolnavi care au spus că s-au vindecat după ce l-au atins pe ciobanul-profet. Ziarele vremii sunt pline de reportaje de la faţa locului. Unele sunt pro, altele contra, înfierând activitatea umilului cioban din Maglavit, ba acuzând autorităţile şi Biserica, pe motiv că ar profita de fenomen pentru a strânge bani. S-a spus chiar că banii donaţi plecau în saci la gară, iar pe drumul de fier ajungeau în vistieria armatei, care era de fapt în război, şi aşa au fost, chipurile, ajutaţi soldaţii la un moment dat, când nu mai avea statul fonduri pentru ei. Oamenii îi spuneau deja „Sfântul de la Maglavit”, dar cât de sfânt este sau nu, asta nu putem şti cu adevărat. Nici mai-marii Bisericii noastre nu se pronunţă, şi nici nu există un dosar de canonizare, aşa cum se procedează atunci când se doreşte trecerea în calendar a unui om deja recunoscut de popor ca sfânt şi ale cărui fapte ar dovedi sfinţenia. Vremea trebuie să hotărască dacă există condiţiile de canonizare.
Florentin Dorobantu
