Mă numesc Stratulat Andrei şi sunt unul dintre cei mai tineri membri ai Grupului „Evloghia”, în care am intrat la invitaţia părintelui diacon şi dirijor Marius Militaru.
Pentru mine muzica bizantină reprezintă „arta artelor”. Dacă oamenii reuşesc să cânte dumnezeieşte, imaginaţi-vă atunci cum cântă îngerii în ceruri. Legat de muzica bizantină, ceea ce mă caracterizează este că niciodată nu mă voi mulţumi cu nivelul la care mă aflu. Totdeauna voi vrea să merg mai departe.
Acest lucru exprimă dragostea mea faţă de această muzică, o dragoste moştenită de la fratele meu mai mare, Mădălin Stratulat.
Mulţumesc tuturor pentru încrederea acordată !
Cei mici de astăzi vor fi cei mari de mâine !













