Diac. Florentin Dorobantu

Florentin Dorobanţu

PC Diac. Florentin Dorobanţu

Mă numesc Dorobanţu Florentin Marian şi sunt absolvent al Facultăţii de Teologie « Justinian Patriarhul » din Bucureşti.

De obicei sunt un tip clasic, și în ciuda faptului că mulţi îi consideră pe cei ce merg la biserică demodaţi şi tot ce se întamplă în cadrul bisericii este privit ca pentru cei de vârsta a III-a, eu m-am integrat perfect în biserică! În biserică “am aflat credinţa cea adevărată, am primit Duhul cel Ceresc” şi aşa am fost tentat să urmez cursurile unui seminar teologic. La seminar, toţi profesorii vorbeau, când venea vorba de muzica bisericească, de cea psaltică… Îmi plăcea acea muzică, dar nu înţelegeam de ce se făceau mai multe ore de muzică liniară la un Seminar Teologic, din moment ce se vorbea de muzica bisericească… psaltică!!!

Am devenit curios şi am început să caut, să aflu, să dezleg un mister şi prin câţiva colegi iubitori de muzică bizantină, am început să cântăm şi să descifrăm partituri despre care mulţi spuneau că sunt litere arabe, necunoscând notaţia psaltică.

Cu timpul, am fost admis la Facultatea de Teologie, şi aici urmând cursurile acestei facultăţi, am întâlnit baieţii ce mergeau la repetiţii alături Pr Arhid. Marius Militaru; invitat fiind, am început să vin frecvent la grup şi astfel, m-am integrat în această familie care nu până mult se numea “Sf. Ioan Rusul” dar prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a dobândit Binecuvântarea Arhierească şi un nou nume : EVLOGHIA.

Cu voia lui Dumnezeu in luna mai a anului 2010 am fost hirotonit diacon pe seama bisericii Casin !

“cânta-voi Dumnezeului meu pâna ce voi fi”

One Response to Diac. Florentin Dorobantu

  1. Ierom. Hrisostom Mihai Iorgulescu

    Sper să-ţi păstrzi duhul autentic, iar încercările lumii să nu te abată din calea cea dreaptă.
    Să porţi mistic în tine iubirea de frumos, să trăieşti si să simţi în şi pentru Dumnezeu: şi nu vremelnic, ci veşnic!
    De asemenea, folosesc acest prilej pentru a te încredinţa de sincera mea consideratie, dorindu-ţi alese şi rodnice împliniri.

    Cu preţuire,

    Un prieten!
    Ierom. Hrisostom

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>