Încă de la creaţie, Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu demnitate şi libertate. Aşadar omul este liber să facă binele sau răul, şi, ca atare, Dumnezeu a rânduit ca noi, creştinii ortodocşi, să fim judecaţi după poruncile Evangheliei, şi de această judecată depinde destinul nostru cel veşnic. Trebuie ştiut faptul că este o judecată particulară pentru fiecare creştin după moarte, şi va fi o judecată universală pentru toţi oamenii, când va veni a doua oară Domnul Iisus Hristos. La amandouă judecaţile Însuşi Dumnezeu este prezent. La judecata particulară, El judecă prin intermediul îngerilor luminii şi a îngerilor căzuţi (a diavolilor care ne vor acuza), iar la judecata universală (înfricoşata judecată), va judeca prin intermediul Cuvântului Său întrupat, adică Iisus Hristos (Ioan 5, 22-27). Trebuiesc evitate discuţiile şi întâlnirile cu unii oameni pentru că ne pot pune în prezenţa unor oameni înclinaţi spre bârfa sau minciuna. (“Pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul său pe acela l-am izgonit”-Psalm 100,6). Sfântul Varsanufie ne spune că, atunci când cineva începe să bârfească, să clevetească, să-i tăiem cuvântul neziditor şi osânditor şi să conducem discuţia într-o direcţie duhovnicească, folositoare sufletului şi vieţii noastre.
În Sfânta Scriptură găsim această mare poruncă:” Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.” (Matei 7,1-5)
Cel care judecă pe semenul său, se autoidolatrizează, luând în închipuirea sa, locul lui Dumnezeu, Dreptul Judecător, pretinzându-se pe sine Dumnezeu făra a fi, vrând a-i lua locul Lui, făra a avea dreptul şi fără a o putea face. În Vechiul Testament, trei evrei, Core, Datan şi Abiron s-au răsculat împotriva preoţilor Moise şi Aaron, şi Dumnezeu a considerat aceasta ca fiind împotriva Lui, S-a mâniat, a crăpat pământul şi i-a înghiţit pe cei trei cu familiile lor cu tot (Numeri 16, 16-32). În Noul Testament, Sfântul Petru ne îndeamnă:”Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor“ (I Petru 5,5). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ”Nu cunosc nimic mai viclean, decât sufletul care refuză să cinstească pe preoţi. Acel suflet este plin de beţie demonică ”. Tot timpul trebuie să avem înaintea ochilor tabloul cu femeia prinsă în adulter: în timp ce Iisus Hristos învăţa poporul, cărturarii şi fariseii au adus la El o femeie prinsă asupra faptului de adulter şi au aşezat-o în mijloc, întrebându-L: „Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar, Tu ce zici?” (Ioan 8,4) ”Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi, să arunce cel dintâi cu piatra asupra ei ” (Ioan 8,7) “Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cei din urmă, şi a rămas Iisus singur, şi femeia stand in mijloc” (Ioan 8,9). Aşa trebuie să procedăm şi noi: Să punem piatra jos şi să nu mai judecăm pe alţii !
Omul duhovnicesc, nu judecă ci, acoperă cu mantia sufletului său, lipsurile şi neputinţele pe care le constată la alţii, considerând că păcatele sale, sunt mai multe şi mai mari. Bine ar fi ca nici prin gând să nu ne treacă, nici cea mai mică idee, că suntem mai buni decât alţii pentru că, înaintea lui Dumnezeu câştigă cel care gândeşte că, toţi ceilalţi sunt mai buni decât el. Sfântul Isaac Sirul în Filocalia 10 (pag. 302) ne învaţă că: ”În ziua în care am deschis gura, şi am clevetit, am bârfit, am judecat pe cineva, să ne considerăm morţi în faţa lui Dumnezeu, iar toate ostenelile noastre, ce le-am zidit cu greu, risipite” , deci “ Să judeci este un mare păcat, harul te părăseşte fără să-ţi dai seama. Este un păcat aşa de mare, fiindcă tu judeci în locul lui Hristos şi devii astfel un antihrist” (Patericul Atonit). Ceea ce vedem noi la aproapele, nu este altceva decât noi înşine, vedem în aproapele doar neajunsurile şi patimile de care noi înşine suferim. În mod sigur este cu mult mai mare păcatul de a-i judeca pe preoţi. Chiar dacă am vedea pe preot că a greşit, să nu mergem să-l clevetim, ci să ne rugăm pentru el, cum se roagă şi el pentru noi în Sfântul Altar. Din gura preotului pornesc rugăciuni sfinte iar mâna lui binecuvintează cu putere de sus. Când noi cerem iertarea păcatelor, preotul se roaga fierbinte pentru noi. Când cerem pacea, preotul se zbuciumă să o dea tuturor. Când ne dorim curăţia, preotul o dă fiecăruia. Când vedem pământul plin de momeli trecătoare, preotul ne arată mântuirea, pe Hristos, Fericirea Veşnică! Când alergăm după binefacerile care mâine ne pot părăsi, preotul ne întâmpina cu darurile veşnice ale lui Dumnezeu: Sfintele Taine!
Andrei Hera
